CFR Cluj, campioană din oficiu? „Ar fi nedrept! Eu nu cred asta!” Ilie Dumitrescu, despre cum poate fi încheiat sezonul din Liga 1 + excepția Liverpool

CFR Cluj, campioană din oficiu?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pandemia de coronavirus și starea de urgență decretată de Președintele României Klaus Johannis au dus la suspendarea Ligii 1 pe termen nedeterrminat. Ilie Dumitrescu nu crede în varianta declarării unei campioane din oficiu.

CFR Cluj este pe primul loc în acest moment al Ligii 1. Ardelenii și-au păstrat poziția de la finalul sezonului regulat, atunci când conduceau cu 52 de puncte prima ligă din România.

Dacă pandemia de COVID-19 nu se va retrage, iar sezonul va trebui încheiat printr-o decizie din oficiu, oamenii lui Dan Petrescu vor fi campioni pentru al treilea an consecutiv.

Varianta nu i se pare una corectă lui Ilie Dumitrescu. Fostul internațional crede că această soluție nu va fi adoptată de niciun campionat puternic al lumii.

„Nu cred în varianta asta! Ar fi nedrept”

„Eu am auzit variante mai multe. Eu nu cred că va exista un campionat cu propunerea de a se închide fără de a se termina jocurile pe teren. E nedrept. Și nicio țară. Mă refer la campionatele puternice care să înghețe campionatele”, a declarat Ilie Dumitrescu la Digi Sport.

Liverpool, excepția de la regulă

„De exemplu să o declare pe Juve campioană. Sau chiar și la noi pe CFR. La Liverpool nu e problemă, cred că ar accepta toată lumea„, a mai Ilie Dumitrescu.

Pe de altă parte, Ciprian Deac a recunoscut că nu l-ar deranja să fie declarat campion încă de pe acum. Mijlocașul CFR-ului crede ca echipa sa merită titlul orice variantă ar fi luată în calcul.

Ilie Dumitrescu este contrazis de belgieni. Aceștia au luat decizia de a închide sezonul cu o decizie de salon. FC Bruges a fost declarată campioană

Nu cred că se va relua campionatul
Cristi Dulca

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Interzis pentru românii care au mașini. Amendă de 1.000 de lei. Decizie direct de la primărie
Interzis pentru românii care au mașini. Amendă de 1.000 de lei. Decizie direct de la primărie
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×